În Transilvania, instituția avocatului este cunoscută încă din evul mediu, avocatul fiind numit procurator, adică reprezentant (termen folosit în germană, ungară și română). Reglementări cu privire la profesie apar inca din 1514 în "Tripartitum", apoi în 1653 în colecția de legi Approbatae Constitutiones siîn 1785 sub Iosif al II-lea, în Protocollum iuridicum. După anul 1848, avocații români Alexandru Buhățiel și Florian Micaș au profesat avocatura și s-au implicat în administrația Districtului grăniceresc al Năsăudului.
Prin Legea XXXIVdin 1874 a fost reglementată organizarea și exercitarea profesiei de avocat în Transilvania. Forma de organizare a profesiei era în Camere de avocați, iar condițiile pentru a deveni avocat erau: cetățenie ungară, diplomă de drept, 3 ani experiență într-o Cameră de avocați și, pentru toti avocatii din Transilvania si Banat,promovarea unui examen sustinut în fața unei Comisii la Tirgu Mureș .
La inceputul secolului, avocatii de pe raza judetului Bistrita Nasaud erau cuprinsi in cadrul camerei de avocati Mures, fiind organizati pe servicii, pe raza localitatilor : Bistrita, Nasaud, Rodna si Prundu Birgaului. Anual erau incrisi un numar de cca 30 de avocati de pe raza actuala a judetului nostru, un numar considerabil pentru acele vremuri.
După unirea din 1918, prin Ordonanța 121/1919 a Consiliului Dirigent din Transilvania se reglementează activitatea judecătorilor, avocaților și notarilor publici.
Apoi, o primă lege pentru unificarea funcționării corpului de avocați este votată de Parlamentul României în anul 1921. Avocații erau organizați în Barouri, orice avocat se putea înscrie în oricare barou din țară și putea pleda în oricare instanță din țară. Unele barouri din Ardeal (Cluj, Tg.Mureș, Arad) au refuzat inițial înscrierea celor din Regat, apreciind că sunt nepregătiți să profeseze în Ardeal, nu cunosc legea locului și astfel, avocatura își va pierde prestanța.
Prin Legea nr. 610/1923 (MO 231/1923) se reglementează organizarea și unificarea corpului de avocați din România Mare, în Barouri, în fiecare district. In data de 6 iulie 1923, prin Decizia 35.924 a Ministrului de Justitie “se permite infintarea Baroului Advocatial din circumscriptia Tribunalului Bistrita- judetul Bistrita Nasaud”. In perioada septembrie – octombrie 1923 s-a finalizat organizarea interna a noului barou. Conducerea acestuia a fost aleasa in persoana dlui advocat Vasile Pahone- decan si a dlui advocat Victor Moldovan – prodecan. La data infiintarii, in barou erau inscrisi un numar de 37 avocati : 30 definitivi si 7 stagiari.
În perioada Dictatului de la Viena (1940-1944), mulți avocați români au luat calea exilului sau au fost expulzați dacă au refuzat să depună jurământul de credință față de statul maghiar, în fața Comandamentului militar.
După 1944, a avut loc o epurare a avocaților prin DL nr. 2446/1944 și Lg. 643/1944, adică a tuturor celor care ar fi fost în stare de nedemnitate și incompatibilitate morală de a face parte din Corpul avocaților. Uniunea Barourilor din România și Barourile locale au fost desființate prin Lg. nr. 3/17.01.1948 și înlocuite de Colegiile de avocați, iar acestea au fost trecute în subordinea Ministerului Justiției, în mod oficial prin DL nr. 39/13.02.1950, adică ”au fost puse sub îndrumarea și controlul Ministerului Justiției.”. Organizarea și exercitarea avocaturii în Republica Populară Română a fost reglementată prin Decretul MAN 281/1954, act normativ rămas în vigoare până după evenimentele din decembrie 1989.
Prin Decretul-lege 90/1990 al CPUN, s-au luat unele măsuri pentru organizarea și exercitarea avocaturii în România, ocazie cu care s-a recunoscut principiul autonomiei profesiei, fiind înființată Uniunea Avocaților din România și reînființate Barourile județene.
Reglementarea actuală prin Legea 51/1995, are la baza principiile libertății, independenței și autonomiei profesiei de avocat.