Seminar profesional interactiv 22-23 noiembrie 2019

Pentru avocatii bistriteni, weekendul care tocmai a trecut a fost unul extrem de activ si pe plan profesional , nu doar pe plan cetatenesc – acela al exprimarii dreptului la vot . Baroul Bistrita Nasaud, in colaborare cu Uniunea Națională a Barourilor din România – Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – Centrul Teritorial Cluj-Napoca a organizat un seminar profesional interactiv in perioada 22-23 noiembrie 2019.

Consider ca tematica vasta abordata a fost un demers curajos, in momentul lansarii invitatiilor, insa am avut bucuria ca toate sa fie onorate, avocatii bistriteni avand astfel parte de prezenta unor mari personalitati din lumea juridica actuala – magistrati din cadrul Curtii de Apel Cluj si cadre universitare din cadrul Universitatii „Babes Bolyai” Cluj Napoca (multi dintre confratii tineri din barou, avand ocazia sa-si aminteasca, cu drag, de anii de scoala).
VINERI, 22 .11. 2019 : dupa deschiderea seminarului (cu emotie, recunosc, chiar si dupa 28 de ani de pledat in instanta ), am dat cuvantul unor magistrati de exceptie din cadrul Curtii de Apel Cluj : doamna judecator DELIA PURICE si domnul judecator MIHAITA-LUCIAN MARIAN (presedintele Sectiei Penale), care au abordat o tema extrem de vasta si de interes pentru noi „Probele in procesul penal”. De remarcat ca dansii sunt prezenti pentru a 3-a oara la Bistrita, in cadrul pregatirii profesionale continue organizate de barou, manifestand intotdeauna o disponibilitate deosebita pentru a ne impartasi din vasta experienta, din pozitia pe care o detin.
Domnul Conf. Univ. Dr. MARIUS LIVIU HAROSA (originar de pe plaiurile nasaudene ) si dansul prezent pentru a doua oara in mijlocul nostru, ne-a vorbit despre un subiect inedit „Uzufructul succesiv”, precum si despre hatisurile „Procedurii de prima inscriere in cartea funciara” .
SAMBATA, 23.11. 2019 : doamna As. Univ. Dr. IOANA LUCIA VARGA ne-a vorbit despre aspectele practice ale „Procesului administrativ si procedura prealabila. Jurisdictia muncii” - subiecte de permanenta actualitate.
Seminarul a fost finalizat „in forta” de catre domnul Prof. Univ. Dr. GHEORGHITA MATEUT, care nu mai are nevoie de prezentare . Tema abordata a fost una pe masura : „Echilibrul procedurii penale in pericol sub lupa Curtii Constitutionale. Jurisprudenta arbitrara in materie penala”. Au fost trecute „sub lupa” toate deciziile Curtii Constitutionale din cadrul acestei materii, care nu au fost urmate (inca) de modificarea codului, asa cum s-ar fi impus. Situatia creeaza o practica neunitara ca urmare a interpretarii diferite a instantelor, sau chiar o imposibilitate de punere in practica, neexistand reglementate proceduri specifice in acest sens. Pentru avocatii practicieni, aceste aspecte constituie o provocare permanenta in cadrul construirii unei strategii de aparare sustenabile.
Am incheiat lucrarile seminarului fara a numara voturi, insa pentru noi, organizatorii, tensiunea a fost la fel de mare : nivelul extrem de ridicat al speakerilor a impus o mobilizare pe masura si avem convingerea ca toti confratii (prezenti) din barou si-au „ingreunat” corespunzator bagajele de cunostinte.
Toti invitatii au fost extrem de incantati de dezbaterile active din finalul prezentarilor, seminarul fiind unul interactiv si avocatii avand ocazia sa primeasca raspunsuri si solutii la intrebarile si problemele ridicate. Ca urmare, au promis ca vor reveni cu drag, ori de cate ori vor fi invitati, aspect care ne onoreaza ! Le multumesc inca o data tuturor, invitati si participanti, pentru dedicatie si implicare !

https://timponline.ro/avocatii-din-baroul-bistrita-nasaud-seminar-de-pregatire-profesionala-cu-magistrati-si-universitari-clujeni/?fbclid=IwAR3-X37ttJmW7yl-ZAWaEQlXHajhtLmb59QHN7HFD_3xXipIXqEuPfCaShk


Documente atașate

| | Hits: 32

Contact